Conform datelor Ministerului Educației, după publicarea rezultatelor inițiale, 127 de candidați la concursul de Titularizare 2023 au obținut nota 10 la proba scrisă. Cadrele didactice din județul Cluj ocupă prima poziție în clasament, având 13 candidați cu nota 10 curat.
Proba scrisă s-a desfășurat miercuri, pe 12 iulie, și a fost susținută de aproape 32.000 de candidați. În acest an, doar proba teoretică a fost inclusă în cadrul concursului de titularizare, făcând din această etapă cea mai importantă în procesul de angajare.
Cele mai multe note de 10 au fost obținute în următoarele județe: Cluj (13), Iași (11), Bihor, Prahova și Constanța (câte 7).

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Menționăm că 23 de note de 10 au fost obținute de cadrele didactice din București.
Comparativ cu anul precedent, în întreaga țară au fost înregistrate 146 de note de 10, iar în 2021 au fost 130 de astfel de rezultate.
Județele care nu au înregistrat nicio medie de 10 sunt următoarele: Botoșani, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Covasna, Harghita, Ialomița, Mehedinți, Teleorman, Tulcea și Sălaj.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro