Joi seara, în jurul orei 18:00, a avut loc un accident de circulație pe strada Laminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii. Potrivit informațiilor, un șofer care se afla sub influența alcoolului a pătruns pe contrasens.
,,Din constatările preliminare a rezultat faptul că un bărbat, de 43 de ani, din comuna Viișoara, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism din sensul opus de mers, la volanul căruia se afla un bărbat de 51 de ani”, a declarat IPJ Cluj.
În urma evenimentului, s-au înregistrat doar pagube materiale.

Dincolo de Budapesta: 5 castele și palate spectaculoase din ruralul maghiar

De la falușii din Roma la Freud: 7 lucruri bizare pe care nu le știai despre istoria tatălui

Lecția de la Sarmizegetusa: Cum Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei crește generații de arheologi și transformă trecutul într-un model de viitor
În timpul testării cu aparatul etilotest, bărbatul în vârstă de 43 de ani a prezentat o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În acest context, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro