AirConnect a anunțat că va anula zborurile regulate între Cluj-Napoca și Budapesta. Această rută a fost inaugurată pe 28 martie 2023, cu două zboruri săptămânale, în fiecare marți și sâmbătă. Din păcate, în această perioadă, doar trei curse nu au suferit întârzieri.
Din motive tehnice și/sau comerciale, o parte dintre zborurile companiei au fost combinate cu cele între Budapesta și București, în timp ce altele au fost anulate, conform boardingpass.ro.
Ultimul zbor al AirConnect între Cluj-Napoca și Budapesta a avut loc pe 10 iunie 2023, iar cel din 13 iunie a fost anulat, conform informațiilor de la Flightradar24.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Compania aeriană va continua să opereze zboruri către capitala Ungariei, însă doar de la Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, în fiecare marți și sâmbătă.
Odată cu anularea acestor curse, ruta Cluj-Napoca Budapesta va fi continuată doar de compania aeriană maghiară Aeroexpress Regional, care operează patru zboruri săptămânale între cele două orașe.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro