În total, poliţiştii au făcut 21 de verificări la diferinţi agenţi economici din oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunea Costineşti.
”Au fost aplicatde 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de peste 2.000 de lei”, se precizează într-un comunicat de presă de duminică al Poliţiei.
De asemenea, au fost aplicate alte 12 amenzi, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 1 amendă privind registrul unic de control, şi 1 altă amendă pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
Totodată, a fost dispusă măsura suspendării activităţii punctului de lucru al unei societăţi comerciale, până la dotarea cu casă de marcat electronică fiscală.
Potrivit sursei citate, a fost constatată şi o infracţiune de reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro