Arhitectul Radu Vomir, originar din Cluj, a fost nefericitul protagonist al unui tragic accident de motocicletă în județul Alba, în care și-a pierdut viața. Incidentul dramatic a avut loc în data de 14 august, în jurul orei 18:45.
În circumstanțe deoseol de nefericite, un Tractor Articulat Forestier (TAF), care transporta materiale lemnoase, a ieșit dintr-o zonă forestieră și s-a intersectat direct în fața motociclistului, lăsându-l fără nicio șansă de a evita coliziunea.
Tânărul șofer al TAF-ului, în vârstă de 25 de ani, originar din comuna Lupșa, județul Alba, a intrat pe Drumul Național 75, iar impactul a avut loc în zona kilometrului 101 +600 de metri, cu o motocicleta, condusă de bărbatul de 44 de ani, din comuna Florești, județul Cluj. Arhitectul Radu Vomir și-a pierdut viața nevinovat.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Acesta conducea o viteză de aproximativ 60 de kilometri pe oră în momentul impactului.
O ambulanță s-a deplasat rapid la locul accidentului, unde echipajul medical a depus eforturi pentru a încerca să resusciteze motociclistul. Cu toate acestea, toate încercările de salvare au fost fără succes.
În urma acestui incident tragic, întreaga comunitate a fost afectată profund de pierderea neașteptată a arhitectului Radu Vomir, care a decedat nevinovat în acest accident de motocicletă, ca urmare a imprudenței unor lucrători implicați în tăierea de lemne.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro