Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Cluj-Napoca a fost oprit de polițiștii din Beclean pentru un control de rutină.
Individul se deplasa pe Drumul Național 17D, prin localitatea Piatra, când a fost supus unui test de alcoolemie de către polițiști. Rezultatul a indicat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
,,La volan a fost identificat un bărbat de 41 de ani din Cluj-Napoca care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, a declarat IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma acestui incident, a fost întocmit un dosar penal, iar investigațiile vor continua în vederea stabilirii responsabilității pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro