Ediția a șasea a evenimentului Florii în Florești se va desfășura în două etape: între 27 și 28 aprilie și apoi între 1 și 3 mai, în Parcul Poligon.
”Sunt încântat să vă anunț că în zilele de 27-28 aprilie și 1-3 mai va avea loc cea de-a VI-a ediție a evenimentului Florii în Florești!În cadrul acestui eveniment, ne-am gândit să aducem bucurie în sufletele copiilor dar și în ale întregii familii.

Lecția de la Sarmizegetusa: Cum Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei crește generații de arheologi și transformă trecutul într-un model de viitor

De ce trebuie să luăm iubirea în serios

Să învățăm cum să gândim, nu ce să gândim: Despre analiza propriilor mecanisme de gândire
Vă invităm să participați la: 3 spectacole de teatru de păpuși, ateliere pentru copii, Egg hunt și 3 zile pline de jocurile copilăriei pentru toată familia”, a declarat primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.
Întrucât evenimentul se suprapune sărbătorii de Paște, în perioada 1 3 mai vor fi organizate concerte de pricesne, iar locuitorii din Florești vor avea oportunitatea să interacționeze cu apreciatul actor Dan Puric. Toate aceste activități vor avea loc în Hambarul din Parcul Poligon și pe esplanada din fața acestuia.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro