”Să continuăm investiţiile şi, mai ales, să vedem ce proiecte o să prindem în viitorul buget al României, pentru că în acest moment, după cum ştiţi, am început construcţia bugetului pentru 2024 şi, în funcţie de solicitări, vedem cât de eficienţi suntem pe anumite proiecte”, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu, după ce a vizitat Târgul INDAGRA.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
Premierul a precizat că se va analiza ce proiecte au funcţionat cel mai bine: ”Şi un Program Rabla la tractoare ar trebui ca să încurajăm Tehnologia avansează foarte repede şi ar trebui şi investiţiile să fie pe măsură”.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro