”Am remarcat astăzi mobilizarea deosebită cu care Societatea Comercială Antibiotice S.A. Iaşi, singurul producător farmaceutic român la care statul este acţionar majoritar, prin Ministerul Sănătăţii, se implică în asigurarea necesarului de medicamente pentru pacienţii din România.
Apreciez ceea ce a făcut în cele aproape 5 luni de la inaugurarea noii fabrici de produse topice, o investiţie de 20 de milioane de euro realizată din surse proprii, care creşte substanţial capacitatea de producţie, dar are şi calitatea de a fi cea mai modernă unitate de producţie din Europa pe segmentul produselor farmaceutice topice destinate medicaţiei intraspitaliceşti şi consumului populaţiei, pe lângă gama largă de medicamentele generice antiinfecţioase pe care le produce atât pentru piaţa internă, cât şi pentru piaţa externă.
Industria farmaceutică este strategică pentru sănătatea populaţiei, cât şi pentru sistemul naţional de apărare, iar compania Antibiotice Iaşi a susţinut constant în acest sens politicile publice ale Guvernului, inclusiv pe fondul unor situaţii speciale cum au fost perioada pandemiei”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, conform unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.
El a adăugat că Guvernul va rămâne deschis în ce priveşte sprijinirea industriei farmaceutice din România.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
”Cu respectul cuvenit faţă de sănătatea românilor şi faţă de tradiţia de succes de aproape şapte decenii a producătorului Antibiotice Iaşi, Guvernul va manifesta în continuare întreaga deschidere pentru mecanismele de sprijin destinate industriei farmaceutice autohtone, având în vedere şi provocările cu care se confruntă, vedem, şi alte ţări în asigurarea necesarului de medicamente pentru populaţie.
Felicit conducerea companiei şi întregul personal pentru implicare şi pentru tot ceea ce au realizat! Doresc succes în realizarea proiectelor de dezvoltare strategică a platformei industriale cu sprijin din partea Băncii Europene de Investiţii, demers care include şi o componentă finanţabilă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru alimentarea cu energie verde a acestei platforme.
Îmi doresc, totodată ca şi alte companii farmaceutice din România să tindă spre performanţă, prin pârghiile sprijin pe care Guvernul le pune la dispoziţie în direcţia stimulării investiţiilor şi a programelor de cercetare şi dezvoltare”, a conchis Ciucă.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro