”Am participat, astăzi, la Congresul UDMR, alături de liderii coaliţiei de guvernare. Anul acesta şi jumătate de când conduc guvernul mi-a demonstrat că UDMR este cu adevărat un pol de stabilitate şi echilibru, cu lideri serioşi şi profesionişti. Împreună, în actuala coaliţie de guvernare, am reuşit, într-o perioadă cu crize suprapuse, să asigurăm dezvoltarea economică a României şi să atragem sume record din investiţii străine directe şi fonduri europene. Eforturile de până acum ale guvernului trebuie duse mai departe. Trebuie să continuăm să ne respectăm angajamentele şi să realizăm acele reforme esenţiale pentru modernizarea statului”, a arătat Ciucă, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
”Responsabilitatea noastră este să păstrăm componenta de moderaţie în actul de guvernare. Astăzi, moderaţia şi echilibrul din societatea noastră sunt tot mai mult ameninţate de retorica radicală, din România şi din afara ei. Trebuie să le vorbim mai mult oamenilor despre pericolul pe care îl aduce extremismul, să le explicăm de ce nu este bună izolarea, dar mai presus de toate, să acţionăm. Să venim în faţa oamenilor cu fapte care înseamnă un trai mai bun, comunităţi mai unite şi o ţară mai puternică. Pe aceste fundamente trebuie să realizăm viitoarea construcţie politică din România şi viitoarea guvernare până în 2024”, a adăugat premierul.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro