O altă comună din Cluj se alătură programului Vinerea Verde. Este vorba despre Gilău. Începând cu data de 8 martie, rezidenții din Gilău vor beneficia de transport gratuit în fiecare vineri, la fel ca și locuitorii din Cluj-Napoca, Florești și Apahida.
Dragii mei, comuna Gilău intră în programul “Vinerea verde”. Am propus ca locuitorii din toate localitățile comunei să poată circula gratuit pe mijloacele de transport în comun în fiecare zi de vineri, iar Consiliul Local a aprobat astăzi acest lucru. Ne-am aliniat astfel măsurilor luate la Cluj-Napoca, Florești, Baciu și Apahida.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Practic, vom putea circula fără bilet în toată zona metropolitană a Clujului.Trebuie să știți că gratis nu e, de fapt, fără bani. Ne-am asumat să acoperim din bugetul local toate costurile programului “Vinerea verde”.
Cu alte cuvinte, costul curselor este suportat de Primărie.În urma negocierilor cu Compania de Transport Public, prima vineri în care vom avea gratis pe autobuze va fi de Ziua Femeii, 8 Martie, a comunicat primarul Gelu Topan pe Facebook.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro