Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că au fost făcute cinci percheziţii în Medgidia la locuinţele a trei bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
“Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 14 februarie, cei trei bărbaţi, de 26 de ani, 27 de ani, respectiv 34 de ani, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa, de unde ar fi sustras piese componente ale unor locomotive. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 30.000 de lei.
Bunurile sustrase ar fi fost, ulterior, valorificate la un centru de fier vechi”, au precizat poliţiştii.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
Ei au găsit în urma percheziţiilor mai multe bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată, printre care aproximativ 2.000 de lei, opt telefoane mobile, mai multe bijuterii şi 23 de plăci de gard.
Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Ei au fost prezentaţi procurorului de caz care a decis cercetarea celor trei sub control judiciar.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro