Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au semnat o convenție pentru decontarea transportului în comun pentru studenți.
Începând cu 1 noiembrie, studenții, inclusiv masteranzii și doctoranzii cu vârsta sub 30 de ani, vor putea beneficia de abonamentele de transport în comun, decontarea fiind realizată direct între CTP și UTCN.
Astfel, cei care sunt înscriși în anul universitar 2024-2025 la UBB, învățământ cu frecvență, și care au carnetul de student vizat, se pot prezenta la centrele de vânzare carduri pentru a încărca noul tip de abonament lunar, care oferă 120 de călătorii valabile pe toate liniile din Cluj-Napoca, fără a plăti contravaloarea acestuia.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
După prima încărcare, abonamentele vor putea fi reîncărcate și de la automate, înainte de expirare.
Valoarea abonamentului este de 55 de lei, din care 90% (49,5 lei) este suportată de UTCN, prin fonduri de la Ministerul Educației, iar 10% (5,5 lei) de autoritățile locale, conform Legii nr. 199/04.07.2023.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro