Știați că, în urmă cu câteva secole, dacă făceai „grevă” însemna că îți dorești cu disperare să muncești, iar dacă porneai un „protest” făceai, de fapt, o declarație solemnă de adevăr și credință? Este unul dintre cele mai savuroase paradoxuri ale istoriei și limbajului: două dintre cele mai folosite cuvinte ale revoltei moderne au pornit în lume având sensuri complet opuse față de cele de astăzi. În loc de refuz și brațe încrucișate, ele defineau dorința de activitate și afirmarea pură.

Iar dacă adăugăm în ecuație și celebra „grevă japoneză” - în care angajații protestează continuând să muncească, dar purtând o banderolă albă pe braț, ironia devine absolut circulară. Fără să știe, cei care fac grevă japoneză sunt cei mai transparenți moștenitori ai sensului medieval!

Exact de acest nod de paradoxuri ne lovim în plin val de blocaje la ANAF și Ministerul Finanțelor, unde mii de angajați din toată țara au oprit joi lucrul. Mai în glumă, mai în serios, dacă ne întrebăm ce nu a văzut ANAF-ul zilele acestea, răspunsul ar putea fi o zi liniștită, cu servere funcționale și fără funcționari revoltați. Lăsând însă ironia la o parte, sperăm că v-ați depus toate datele și declarațiile financiare la termen- scriu aceasta mai mult ca o mică asigurare, să nu mă ia ANAF-ul la un control mai sever după ce public acest articol! :) Deși, fie vorba între noi, ar fi culmea să se supere pe mine, când eu tocmai le demonstrez prin acest text că, la origini, din punct de vedere etimologic, meseria lor însemna de fapt „să stea pe plajă în Paris”!

Trecând însă peste glumele noastre fiscale, realitatea din teren a lăsat în urmă ghișee închise și mesaje dure lipite pe geamuri, precum „Revoltă pentru demnitate!” sau „O zi fără finanțe”.

Paradoxul „grevei”: De la nisipul Senei la acumularea de nemulțumiri

Călătoria lingvistică a cuvântului „grevă” ne duce înapoi în timp, pe filieră franceză, avându-și rădăcinile în latina populară:

  • În latina vulgară: Substantivul grava însemna pur și simplu pietriș sau nisip grosier.
  • În franceza veche: Termenul a evoluat sub forma grève, căpătând sensul specific de „plajă de nisip” (plage de sable). Oamenii se adunau acolo pentru a munci, pentru a găsi un loc de muncă, nu pentru a nu munci.

Legătura dintre nisipul de pe plajă și blocajele de la fisc este una strict geografică și poartă numele unui loc celebru din Paris: Place de Grève.

Situată pe malul drept al Senei, această piață s-a format natural din pietrișul adus de apele fluviului – într-un mod izbitor de asemănător cu felul în care s-au acumulat și straturile de nemulțumiri ale angajaților din Finanțe, după ce s-a „depus” pe masa Guvernului noul proiect al legii salarizării unitare. Așa cum Senei i-au trebuit secole să adune aluviunile, proiectul de lege a reușit instantaneu să scoată la lumină un munte de frustrări. Sindicaliștii reclamă că noua grilă îi lovește direct în demnitate și le reduce drastic sporurile cu sume cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei (sau chiar 5.000 de lei pe brut), în condițiile în care prețurile au crescut, iar puterea de cumpărare a scăzut.

În Parisul medieval, datorită pantei line care permitea acostarea ușoară a bărcilor, această piață de pietriș devenise inima economică a orașului. Era locul unde se concentrau docherii, zidarii și toți cei care nu aveau un loc de muncă stabil. În fiecare dimineață, sute de oameni se adunau pe acea „plajă” cu un singur scop: să fie văzuți de angajatori și să obțină o slujbă pentru ziua respectivă.

Expresia originală de secol XIV, „faire grève”, însemna, literalmente, a sta pe plaja Senei în așteptarea unui contract de muncă. Oamenii se strângeau acolo din dorința disperată de a munci, mânați de nevoia de supraviețuire.

Sensul s-a inversat la 180 de grade abia odată cu Revoluția Industrială, când muncitorii au început să părăsească fabricile și să se adune în aceeași piață, dar nu pentru a cere de lucru, ci pentru a refuza să mai presteze servicii până când nu le erau asigurate condiții umane.

Paradoxul „protestului Orientului”: Greva japoneză și mărturisirea sacră

Dacă la Arad toți cei 380 de angajați ai AJFP au rămas acasă, iar în București, la ANAF Sector 6, un singur ghișeu a mai rămas deschis, acțiunea lor poartă oficial numele de „protest”. Însă, spre deosebire de grevă, care s-a născut pe o plajă, cuvântul „protest” s-a născut în sălile de tribunal și în cancelariile solemne.

Intrat în vocabular în jurul anului 1400 direct din latinescul protestari, cuvântul are o structură etimologică sacră:

  • Pro- înseamnă „în față”, „în public”, „înainte”.
  • Testari înseamnă „a depune mărturie”, derivat din testis (martor).

Prin urmare, la origine, a protesta însemna „a mărturisi public, cu maximă solemnitate, un adevăr”. Nu conținea nici o picătură de revoltă, de furie sau de opoziție. Era un act de asigurare totală, din aceeași familie lingvistică cu termeni precum testament (ultima mărturie de voință) sau a atesta (a confirma ca martor).

Mutația modernă a adus cuvântul în stradă în secolul al XX-lea, prin marșurile pentru drepturi civile din SUA (1941), transformându-l în simbolul opoziției. Însă, când combinăm protestul cu munca, apare conceptul de „grevă japoneză”. Născut în uzinele din Japonia postbelică, acest sistem presupunea ca muncitorii să își arate nemulțumirea lucrând peste program sau respectând atât de strict regulamentele încât legau simbolic producția de revendicările lor. Ei bine, prin faptul că nu abandonează uneltele, greva japoneză închide cercul istoriei: este exact „protestul” originar - o mărturie publică prin prezență și activitate.

Mărturia de pe treptele instituțiilor

Privind astăzi la realitatea curentă, dinamica din stradă capătă o cu totul altă valoare prin lentila etimologiei. Ceea ce în Parisul medieval era un strigăt de speranță pentru obținerea unei activități (greva), a devenit în modernitate cel mai puternic instrument de presiune prin blocarea ei.

Iar oamenii de la Finanțe și ANAF care își strigă astăzi nemulțumirile nu fac altceva decât să împlinească, inconștient, sensul de acum 600 de ani al cuvântului: ies în față, în public, pentru a deveni martorii propriilor realități și pentru a afirma cu solemnitate un adevăr în care cred, apărându-și demnitatea în fața unor decizii de la centru.

Dacă istoria acestor cuvinte v-a deschis apetitul pentru călătorii, nu uitați că în această vară, prin programul Paris Plages, malurile Senei devin din nou, la propriu, plaje cu nisip fin și șezlonguri. O transformare spectaculoasă, adică ceva... „ce n-a văzut Parisul”! Merită să ajungeți acolo, dar de data aceasta doar pentru relaxare, soare și o cafea excelentă alături de un croissant cald, fără nicio obligație medievală de a vă căuta de muncă!