Potrivit comunicatului de presă al Executivului, memorandumul vizează accelerarea proceselor şi crearea premiselor pentru:
„- avizarea şi adoptarea ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri alocate în cadrul Programului Sănătate;
publicarea ghidurilor solicitantului aferente Priorităţilor 2 şi 4 din Programul Sănătate;
lansarea celor două apeluri de proiecte;
evaluarea cererilor de finanţare;

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
contractarea proiectelor selectate;
implementarea la timp a măsurilor incluse în Programul Sănătate;
diminuarea riscurilor privind dezangajarea unor valori din alocarea Programului Sănătate;
diminuarea riscurilor cu privire la neimplementarea în timp util a proiectelor depuse în cadrul celor 2 apeluri şi suportarea cheltuielilor neeligibile de la Bugetul de stat”.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro