Astăzi, 13 mai, pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Stephenson.
„Forțele noastre au pătruns în apartamentul inundat cu fum și au evacuat un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient. Acesta va fi preluat de un echipaj SAJ. De asemenea, s-au autoevacuat 7 locatari.
Nu există posibilitatea ca incendiul să se extindă, iar în aceste momente se ventilează spațiul afectat”, au declarat cei de la ISU Cluj.
Situația a fost generată de o oală cu mâncare uitată pe foc. Nu mai există niciun pericol în prezent. Un echipaj de intervenție a rămas la fața locului pentru a se asigură că scara blocului este în siguranță.

Despre autor
Alexandru RobeaPublicist, lingvist și cronicar digital
Publicist, lingvist și strategist de conținut digital la Advertoria. Licențiat în Istorie și Litere, deține un Master în Lingvistică și Istoria Mentalităților, pasiune care se reflectă în analizele sale axate pe dinamică urbană, patrimoniu și etimologie. Cu convingerea fermă că în era inteligenței artificiale datoria unui cronicar este să scrie pentru oameni, nu pentru algoritmi sau cuvinte-cheie sterile, Alexandru aduce claritate, profunzime și structură textelor din spațiul digital. Când nu explorează mecanismele limbajului în articolele sale (dar chiar și atunci), este un dedicat părinte de pisică (cat dad).
Profil profesional: https://www.linkedin.com/in/alexandru-robea-86713525b/