Compania de Transport Public Cluj-Napoca aduce la cunoștință faptul că, începând cu data de 5 octombrie, vor fi inaugurate trei stații noi de autobuz destinate pentru pasagerii liniilor 45 și 47.
Cele două stații pentru linia 45 se vor afla între imobilele cu numerele poștale 28 și 34 de pe strada Fagului, respectiv în dreptul imobilelor cu numerele poștale 31C și 31F, tot pe strada Fagului. A treia stație va fi destinată călătorilor liniilor 47 și se va afla pe strada Dunării, în fața imobilului cu numărul poștal 142.

Dincolo de Budapesta: 5 castele și palate spectaculoase din ruralul maghiar

De la falușii din Roma la Freud: 7 lucruri bizare pe care nu le știai despre istoria tatălui

Lecția de la Sarmizegetusa: Cum Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei crește generații de arheologi și transformă trecutul într-un model de viitor
,,Înființarea acestor 3 noi stații s-a realizat în urma solicitărilor publicului călător, fiind aprobate de Comisia de Sistematizare a Circulației, din cadrul Primăriei Cluj-Napoca”, declară CTP.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro