Miercuri după-amiaza, o mașină care circula între Vultureni și Panticeu a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, nu au existat persoane rănite, însă autoturismul a ars în totalitate, în ciuda intervenției rapide a pompierilor.
„Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu care a distrus un autoturism situat între localitățile Vultureni și Panticeu. La misiune a luat parte o autospecială cu apă și spumă, iar când echipajele au ajuns la fața locului, flăcările se manifestau generalizat. Imediat au fost desfășurate operațiunile de stingere.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Nu au existat persoane care să solicite sprijin medical, incendiul pornind cel mai probabil de la o defecțiune a compartimentului motor”, a declarat ISU Cluj.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro