”Vestea bună este că, începând de astăzi, au intrat în vigoare prevederile legii căreia îi spunem, pe scurt, Legea dosarului cu şină. Este vorba de Legea nr. 9/2023. De astăzi, toate instituţiile publice de la nivel central şi local, precum şi orice persoană juridică de drept privat care prestează servicii publice este obligată să accepte copia cărţii de identitate transmisă prin e-mail.
De asemenea, documentele necesare obţinerii de alte documente, cum ar fi cererile sau formularele, pot fi depuse cu semnătură electronică”, a transmis, marţi seară, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizări, într-un comunicat de presă.
Instituţia a precizat că dispar şi copiile în format fizic pe hârtie, care pot fi transmise tot online, iar dacă nu există această posibilitate, instituţiile publice au obligaţia să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora.
”Copia legalizată devine şi ea istorie, conformitatea cu originalul fiind certificată de funcţionarul competent.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
Totodată instituţiile publice care solicită plata de taxe aferente serviciilor publice furnizate trebuie să ofere metode alternative de plată, fie prin plata cu cardul sau alte sisteme digitale”, a mai transmis instituţia.
Ministrul Bogdan Ivan a explicat că există o perioadă de tranziţie: ”Avem o lege a dosarului cu şină care de astăzi a intrat în vigoare şi o perioadă de 30 de zile de tranziţie. Important în perioada asta nu este să arătăm cu degetul şi să ameninţăm cu sancţiuni, ci să ajutăm.
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării va sprijini autorităţile centrale şi locale în procesul de transformare digitală. Suntem alături de cei care au nevoie de noi. Colaborarea este cheia. Şi cred că împreună putem crea un spaţiu de lucru digital prietenos şi apropiat de cetăţean”.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro