”În cursul zilei de 10 ianuarie 2024, Ministerul Energiei a fost informat despre prezenţa unui miros deranjant de sulf în zona Vulcan şi a Termocentralei Paroşeni. Acest incident a generat îngrijorări în rândul populaţiei şi a necesitat evacuarea preventivă a unei instituţii de învăţământ din Municipiul Vulcan.
În contextul acestor evenimente, dorim să aducem la cunoştinţa publicului că Societatea Complexul Energetic Valea Jiului şi Termocentrala Paroşeni sunt supuse unei monitorizări continue, atât din punct de vedere al performanţei tehnice, cât şi al impactului asupra mediului”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că această monitorizare este efectuată prin intermediul unor echipamente specifice de urmărire şi control.
”Rezultatele recente ale monitorizărilor indică faptul că toţi parametrii de mediu se încadrează în limitele normale stabilite, neexistând depăşiri ale concentraţiilor de noxe peste valorile admise. Aceste date au fost prezentate şi confirmate de reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ale altor autorităţi competente.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
În plus, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Hunedoara a concluzionat că instalaţia Termocentralei Paroşeni a funcţionat în parametri normali, fără depăşiri ale valorilor maxime admise pentru dioxidul de sulf (SO2)”, a mai precizat sursa citată.
Potrivit oficialilor ministerului, o verificare suplimentară efectuată de GNM a confirmat absenţa oricăror probleme de natură tehnică sau tehnologică.
”Ministerul Energiei, împreună cu Complexul Energetic Valea Jiului SA, îşi reafirmă angajamentul faţă de monitorizarea şi controlul riguros al activităţilor ce pot afecta mediul şi sănătatea populaţiei. Suntem dedicaţi să asigurăm că toate facilităţile energetice funcţionează în conformitate cu cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului.
Ne exprimăm regretul pentru disconfortul creat şi asigurăm cetăţenii că luăm toate măsurile necesare pentru a preveni orice incidente similare în viitor. Cooperarea şi dialogul transparent cu comunitatea locală şi autorităţile competente rămân o prioritate pentru noi”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de oficialii MInisterului Energiei.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro