O familie din București a trăit o minune înainte de Paște, atunci când băiețelul lor născut cu grave probleme a avut nevoie urgentă de un transplant de rinichi. Tatăl copilului a fost donatorul, iar intervenția a durat aproximativ două ore.
Medicii de la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj, care au efectuat transplantul, au declarat că operația a fost un succes și că cei doi vor fi externați în zilele următoare. Este cu adevărat uimitor faptul că băiețelul în vârstă de 4 ani a putut primi rinichiul de la tatăl său, întrucât testele de compatibilitate i-au dat încredere medicilor.
„Din naștere, insuficiența cronică renală, până în momentul transplantului. Am fost investigați de doi medici de la București. Am fi făcut transplantul mai repede, dar nu s-a putut pentru că a fost copilul mititel și nu se putea face”, a afirmat Cosmina, mama băiețelului de 4 ani.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Vestea cea mai bună a venit după operația care a durat peste 2 ore, și anume că intervenția a fost un succes. Băiețelul se află acum în ziua a treia după transplant, nu mai are tubulețe, se plimbă, se joacă și peste 2 zile va pleca acasă.
”Evoluția copilului este excelentă cu probe de funcție renală normale încă din prima zi. Colectivul ICUTR are atât capacitatea cât și dorința de a rezolva astfel de cazuri complexe în sfera transplantului renal și a urologiei”, precizează șeful secției de transplant renal, dr. Elec Florin.
Deși în unele situații unii părinți refuză să devină donatori din teamă, medicii susțin că, în majoritatea cazurilor, acesta este cel mai bun mod pentru ca copiii să primească o nouă șansă la viață.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro