Marți după-amiază, pompierii au fost chemați la o intervenție de urgență pe strada Plopilor din Gherla, unde a izbucnit un incendiu. Un vehicul a fost cuprins de flăcări într-un garaj, iar focul s-a extins rapid la întregul imobil.
„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla intervin în aceste momente cu o autospecială de stins incendii pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins un garaj de pe strada Plopilor din municipiul Gherla. În momentul sosirii la fața locului, pompierii au găsit garajul și un autoturism parcat în interiorul acestuia cuprinse de flăcări.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Intervenția echipajelor operative au limitat extinderea focarelor mai departe de limitele în care au fost găsite. Până în prezent nu au fost persoane care să solicite consult medical.
Alături de pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla intervine și o autospecială de stins incendii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla”, a declarat ISU Cluj.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro