Rusia nu a fost de acord să înregistreze nave noi din 27 iunie, iar acordul va expira luni, cu excepţia cazului în care Moscova este de acord să îl prelungească.
Un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite a declarat vineri că secretarul general Antonio Guterres aşteaptă un răspuns din partea preşedintelui rus Vladimir Putin la o propunere de prelungire a acordului.
Putin i-a spus sâmbătă preşedintelui sud-african Cyril Ramaphosa, într-o discuţie telefonică, că angajamentele de a elimina obstacolele din calea exporturilor ruseşti de alimente şi îngrăşăminte nu au fost încă îndeplinite, a anunţat Kremlinul.
Rusia a ameninţat în mod repetat că va renunţa la acord, intermediat de ONU şi Turcia în iulie 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
Anterior, a fost prelungit acordul cu două luni, pe 17 mai.
Oficialii ucraineni nu au comentat imediat dacă nava, TQ Samsun, sub pavilion turcesc, a părăsit Odesa.
Ucraina şi Rusia sunt printre cei mai mari exportatori de cereale din lume.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro