”Tranzacţia face parte din strategia Omnia Capital de a investi în industrii strategice şi sectoare fragmentate, transportul fiind de 2 ani în atenţia investitorilor, cu scopul de a consolida sectorul în jurul companiilor din România şi din Marea Britanie”, a transmis, miercuri, Omnia Capital, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, oficialii companiei au discutat cu aproximativ 900 de companii din România şi 400 din Marea Britanie.
”Pe termen mediu, obiectivul Omnia Capital este de a dezvolta în jurul Dumagas o platforma de transport prin alte achiziţii, construind un grup transeuropean cu cifra de afaceri de 100 milioane euro. Un astfel de grup va putea consolida know-how-ul pe care fiecare companie îl deţine, va putea servi mai bine clienţii şi va putea aborda categorii noi de clienţi, economii de scară şi sisteme de pârghii pentru working capital şi finanţare”, se mai arată în comunicat.

Acţiunile Salesforce au scăzut joi cu 20%, având cea mai slabă evoluţie într-o singură zi din 2004

Guvernul saudit va strânge până la 12 miliarde de dolari din noua vânzare de acţiuni Aramco

Acţiunile europene au închis joi în creştere, în pofida unui pesimism al investitorilor la nivel global
Potrivit sursei citate, beneficiul unei astfel de platforme îl reprezintă posibilitatea companiilor mici şi mijlocii de a accesa clienţi noi şi expertiză operaţională disponibilă doar companiilor mari, achiziţiile de clienţi urmând a se asigura prin birouri de trading şi case de expediţii alipite grupului.
Compania anunţă, de asemenea, că această este a treia investiţie a Omnia Capital din ultimele 6 luni, alături de 123credit din România şi Ruplas Group din Marea Britanie.
”Preluarea Dumagas de la fondul de investiţii Bancroft, care au deţinut şi Mobifon SA (Vodafone), ne onorează şi reconfirmă încrederea Omnia Capital în industriile strategice, iar împreună cu echipa Dumagas vom continuă achiziţia altor companii de transport, din România şi nu numai. Profesionalismul consultanţilor implicaţi au făcut această achiziţie posibilă în timp record, efort pentru care dorim să le mulţumim colegilor de la bpv Grigorescu Stefanica, în special lui Cătălin Grigorescu şi lui Dragoş Iamandoiu”, a declarat Matei Ladea, co-founder Omnia Capital.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro