Paradoxul din Piața Zorilor: Prețuri înghețate, dar tarabe fără clienți. „Cumpărăm mai puțin, coșul e tot mai ușor”

Deși tarabele comercianților sunt încărcate cu verdețuri de sezon și legume proaspete, atmosfera este marcată de o liniște îngrijorătoare pentru producători. În ciuda faptului că prețurile au rămas, în mare parte, la nivelul celor de anul trecut, fenomenul „clienților tot mai rari” a devenit noua realitate a pieței.

Roșii de „lux” din import și absența produselor românești

Cei care au mers zilele acestea în Piața Zorilor cu speranța de a găsi primele roșii românești au fost dezamăgiți. Pe tarabe domină produsele de import, în special cele aduse din Spania, care se vând cu 26 de lei kilogramul. Pentru pretențioși, roșiile cherry din Italia urcă ștacheta până la 42 de lei kilogramul.

Absența produselor autohtone este pusă pe seama costurilor de producție, în contextul în care, în alte zone din țară, primele roșii românești de solar au atins prețuri prohibitive, de până la 65 de lei kilogramul înainte de Paște, sume pe care comercianții din Zorilor au fugit.

Războiul prețurilor: Românesc vs. Import

Diferențele de preț dintre marfa locală și cea adusă de peste hotare sunt cel mai bine ilustrate în cazul castraveților:

• Castraveții românești: 25 de lei/kg
• Castraveții din import: aprox. 20 de lei/kg

La capitolul verdețuri și legume de bază, prețurile par mai accesibile, însă proveniența rămâne mixtă. Ridichile și ceapa verde se mențin la 3 lei legătura, în timp ce spanacul costă 12 lei/kg. Conopida este ceva mai scumpă, ajungând la 18 lei/kg, iar salata adusă din Italia se vinde cu 6 lei bucata. Produsele de bază, precum cartofii și ceapa uscată, se stabilizează în jurul valorii de 5 lei/kg.

Producătorii, între resemnare și ironie: „Mai vine câte unul din când în când...”

Comercianții locali nu își ascund nemulțumirea. Deși susțin că nu au crescut prețurile de ani de zile tocmai pentru a nu alunga oamenii, strategia pare să nu dea roadele scontate.

Citește și

Economic

OPTIblu se extinde în Cluj-Napoca: Un nou magazin cu servicii optometrice integrate în Platinia

Economic

Cumperi o casă în 2026? ANPC a lansat „Ghidul Cumpărătorului”: 5 pași pentru a evita capcanele imobiliare

Economic

Facturi la apă: Cât plătesc clujenii față de restul țării? Diferențe uriașe între orașe în 2026

„Prețurile sunt așa de ani de zile și cumpărătorii sunt din ce în ce mai puțini, ăsta-i adevărul. Mai vine câte unul din când în când. Avem usturoi la 4 lei, ceapă la 3 lei, salată la 5 lei... dar nu ai cui să le dai”, spune cu amar un producător.

Un alt vânzător privește ironic spre aleile goale: „Vedeți și dumneavoastră ce aglomerație e... clientela se vede de la distanță, asta e situația”.

Cumpărătorii: Mai puțin, dar mai bun

În rândul clujenilor care încă aleg piața, părerile sunt împărțite, dar un lucru e cert: cantitățile au scăzut.

• Pensionarii observă că, deși unele prețuri sunt constante, altele s-au dublat în ultimii ani, forțându-i să fie extrem de selectivi.
• Clienții fideli preferă piața pentru calitatea mâncării: „Vin aici pentru că e mai curat, mai gustos și simt că sprijin producătorii locali, chiar dacă prețurile par aceleași ca anul trecut”.
• Comportamentul de consum: „Coșul e mult mai ușor acum. Nu mai cumpărăm cu sacul sau cu kilogramul, luăm doar strictul necesar pentru o zi sau două”, recunoaște o cumpărătoare.

Concurența acerbă a supermarketurilor

Administratorul pieței indică principala cauză a declinului: prețurile imbatabile ale marilor lanțuri de magazine. Deși taxa pentru o tarabă în piață este modică (3 lei pe zi), producătorii mici nu pot concura cu volumele supermarketurilor.

„La noi cartoful e 5 lei, în supermarket e 3 lei. Oamenii se uită la fiecare leu, iar magazinele mari cumpără cantități uriașe și își permit să scadă prețul”, explică acesta.

O piață în supraviețuire

Realitatea din Piața Zorilor în aprilie 2026 este una a contrastelor. Există marfă diversă, de la verdețuri românești la delicatese de import, însă „motorul” pieței — clientul — pare să funcționeze la turație minimă. Provocarea rămâne găsirea unui echilibru între prețul cerut de producător pentru a-și acoperi munca și puterea de cumpărare tot mai limitată a cetățeanului.