Polițiștii și procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au desfășurat mai multe percheziții în Cluj și Maramureș, la casele unor persoane suspectate de trafic de persoane. Autoritățile au executat 9 mandate de percheziție domiciliară în orașele Turda, Vișeu de Sus și Borșa, în conformitate cu un ordin european de anchetă.
„În cauză s-a reținut că, mai multe societăți comerciale, specializate în plasarea forței de muncă, au recrutat cetățeni, din spațiul european, pe care i-au transportat pe teritoriul Belgiei, pentru a desfășura activități lucrative, în acest mod eludând cotizațiile sociale obligatorii, adesea fără contract și fără a fi supuși securității sociale în țara de origine”, a declarat IGPR.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
La acțiune au participat și trei polițiști din cadrul Poliției Judiciare Federale din Bruxelles. Activitatea a fost sprijinită de polițiștii din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro