Ieri, Emil Boc, primarul Clujului, a inspectat șantierul de pe strada Traian Vuia, unde se desfășoară lucrările pentru construirea unei parcări, a unei piețe publice și a unui terminal tip autogară. Se estimează că lucrările vor fi finalizate în acest an.
Am verificat în teren lucrările la Park&Ride, obiectiv de investiții realizat de Primăria Cluj-Napoca în zona str. Traian Vuia (nr. 149-151), a transmis primarul pe Facebook.
Conținutul proiectului este următorul:

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Proiectul implică crearea unei platforme de parcare și a accesului din drumul național; amenajarea stațiilor de transport în comun, inclusiv a unui terminal tip autogară, cu construcția unui corp de clădire pentru terminalul de transport, echipat cu copertină pentru călători și autocare; configurarea unei piețe publice.
În cadrul proiectului se vor include și spații verzi perimetrale și între locurile de parcare. În total, sunt planificate 863 de locuri de parcare: 788 de locuri pentru autovehicule; 37 de locuri pentru persoanele cu dizabilități; 30 de locuri pentru autovehicule electrice și hibride; 8 peroane pentru autobuze.
Referitor la reamenajarea străzii Traian Vuia, proiectul va include zona de acces în Park&Ride, un nou sens giratoriu, trotuare și relocarea stației pentru transportul în comun. Valoarea contractului de execuție a lucrărilor este de 72.435.291,86 lei cu TVA, echivalentul a 14.633.392,30 euro. Lucrările sunt efectuate de către TCI Contractor General S.A.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro