”Activitatea economică s-a extins într-un ritm puternic în trimestrul al treilea”, a declarat banca centrală a SUA după o întâlnire de două zile în care oficialii au convenit în unanimitate să lase rata dobânzii de referinţă overnight în intervalul 5,25%-5,50%, unde este din iulie.
Limbajul a marcat o creştere a ”ritmului solid” de activitate economică pe care Fed a văzut-o la reuniunea din septembrie şi a urmat datelor recente care au arătat că produsul intern brut al SUA a crescut cu o rată anuală de 4,9% în trimestrul al treilea.
Cea mai recentă declaraţie a Fed a menţionat că, în condiţiile în care câştigurile de locuri de muncă sunt încă ”puternice” şi inflaţia încă ”în urcare”, banca centrală continuă să ia în considerare ”amploarea politicii suplimentare care ar putea fi adecvată pentru a readuce inflaţia la 2% în timp”.
Declaraţia spune că Fed încă urmăreşte evoluţia impactului creşterilor sale anterioare ale ratelor dobânzilor, în timp ce analizează măsuri suplimentare, ştiind ”decalajele cu care politica monetară afectează activitatea economică şi inflaţia, precum şi evoluţiile economice şi financiare”.

Explozie pe piața imobiliară: În Cluj, apartamentele noi s-au scumpit cu aproape 70% în 5 ani. Cât a ajuns metrul pătrat util

Proiect Major: Drum de legătură între A3, Florești și Centura de Sud

Minivacanța de 1 Mai: Unde „fug” clujenii anul acesta? Băile Felix și Apusenii domină topul preferințelor
Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că costurile împrumuturilor de pe piaţă ar trebui să fie sustenabil mai mari pentru ca acestea să influenţeze viitoarele alegeri de politică monetară ale băncii centrale.
Condiţiile financiare mai stricte ar putea afecta acţiunile Fed dacă acestea sunt persistente şi ”rămîne de văzut” dacă acesta va fi cazul.
Dar el a adăugat randamente mai mari ale pieţei titlurilor Trezoreriei ”se manifestă” la costurile reale ale împrumuturilor.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro