Lista stațiunilor turistice de interes local s-a îmbogățit cu 35 de localități, din toate colțurile țării, conform unei hotărâri de guvern.
Astfel că, autoritățile de acolo pot accesa mai ușor fonduri pentru investiții și pot spera la mai multe taxe strânse la bugetul local. Cele mai noi stațiuni sunt în zone cum ar fi Maramureș, Cluj, Bihor, Gorj, dar și Olt, unde orașul Caracal a dobândit acest titlu. Mai exact doar câteva străzi centrale, pentru că nu au fost incluse și cartierele mărginașe.
De-a lungul timpul, despre Caracal s-au făcut multe glume. Ultima „ispravă” este aceea că o parte din oraș a devenit stațiune. Oltenii se gândesc deja ce să le arate turiștilor.
În Caracal sunt însă locuri care te fac cel puțin să zâmbești. De exemplu, cele trei ceasuri din oraș care au încrustată cifra patru într-un mod atipic.
„Este un capital neexploatat. În Grecia se arată o piatră și toată lumea se minunează. Noi le avem aici, doar să le punem în valoare”, afirmă Ion Doldurea, primarul din Caracal.
În plus, și două comune din Bihor, aflate pe Defileul Crișului Repede – o zonă foarte pitorească, unde ajung zeci de mii de turiști – sunt de anul acesta stațiuni de interes local.
În unele localități devenite deja stațiuni, efectele încep să se vadă. În urmă cu cinci ani, Polovragi și Baia de Fier din Gorj au câștigat acest statut și – de atunci -au reușit să atragă mai mulți investitori.
De asemenea, stațiunile de interes local au acces la fonduri destinate turismului. Cu o infrastructură îmbunătățită, apar mai multe unități de cazare și implicit, mai mulți oaspeţi. Primăriile strâng mai multe taxe, iar localnicii își pot dezvolta mici afaceri.
În țara noastră sunt atestate 54 de stațiuni turistice de interes național și 147 de interes local.
Localitățile care au primit statut de stațiuni turistice de interes local
comuna Barcani, județul Covasna;
zona turistică a comunei Bratca, județul Bihor;
zona turistică Budureasa-Padiș a comunei Budureasa, județul Bihor;
zona turistică a municipiului Caracal, județul Olt;
comuna Ciocănești, județul Suceava;
comuna Ciumani, județul Harghita;
zona turistică a orașului Comănești, județul Bacău;
zona turistică Cugir-Șureanu a orașului Cugir, județul Alba;
orașul Dărmănești, județul Bacău;
zona turistică a municipiului Făgăraș, județul Brașov;
zona turistică a municipiului Fălticeni, județul Suceava;
zona turistică a comunei Lupeni, județul Harghita;
comuna Măguri – Răcătău, județul Cluj;
comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava;
zona turistică a comunei Pietroasa, județul Bihor;
zona turistică Valea Drăganului a comunei Poieni, județul Cluj;
comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara;
orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș;
zona turistică a orașului Siret, județul Suceava;
zona turistică a comunei Șuncuiuș, județul Bihor;
zona turistică a municipiului Târgu Secuiesc, județul Covasna;
zona turistică a comunei Vânători-Neamț, județul Neamț;
comuna Vaideeni, județul Vâlcea;
zona turistică a municipiului Vulcan, județul Hunedoara;
Articolul România are 35 de noi staţiuni turistice de interes local. apare prima dată în Jurnalul National.







Curierulnational.ro
Observatornews.ro