Astăzi, 20 aprilie 2023, primarii din județul Prahova care fac parte din ACoR Prahova, au participat la o activitate organizată de primarul comunei Mănești, Constantin Nițoi.
La Mănești a avut loc inaugurarea noii școli și a sălii de sport, realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Acesta este un exemplu de urmat, de perseverență și muncă a unei administrații locale eficiente.
La eveniment a participat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova care a felicitat conducerea Primăriei Mănești pentru această realizare și a asigurat primarii, indiferent de culoarea politică, de sprijin din partea Consiliului Județean Prahova și personal, de ajutor pentru investițiile din județ, pentru a duce Prahova pe primul loc, în topul județelor din România.
,,În numele ACoR Prahova, felicit realizările primăriei comunei Mănești!

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Astăzi am constatat încă o dată că realizările acestei administrații fac ca localitatea să arate foarte bine.
Alături de colegii mei primari, membri ai ACoR Prahova, am participat astăzi în număr mare, la inaugurarea școlii și a sălii de sport din Mănești.
Cu toții am constat importanța investiției, o construcție integrată pentru copii.
Investiția în educație este esențială pentru dezvoltarea pe termen lung a unei întregi comunități!”, a conchis Vasilică DIACONU, Președintele ACoR Prahova.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro