”Oil Terminal este o companie din portofoliul ministerului energiei, o companie mai importantă ca oricând pentru România şi întreaga regiune. Deţine cel mai mare terminal pentru import-export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional”, a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, ministrul Sebastian Burduja.
Acesta a anunţat că a vizitat compania, având mai multe obiective. În primul rând, analiza planului de investiţii al companiei.
”În decembrie se finalizează un nou rezervor, cel mai mare construit după 1989, de 55.000 mc capacitate. Cererea este mare, iar în România putem şi trebuie să facem lucruri”, a transmis ministrul.
În al doilea rând, ministrul a vizitat terenul de peste 30 de hectare pe care compania românească IULIUS va investi peste 800 de milioane de euro.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
”Semnarea a avut loc săptămâna aceasta, la Ministerul Energiei. Este cel mai ambiţios proiect de regenerare urbană şi cea mai mare şansă de dezvoltare pentru Constanţa şi Dobrogea”, a mai transmis ministrul Energiei.
Acesta s-a referit şi la anunţul legat de construirea unui nou terminal pentru bitum. ”Un pas mare făcut de Oil Terminal pentru diversificarea surselor de venit. Acum căutăm un partener serios pentru a investi în acest terminal. Procedura va fi competitivă şi transparentă”, a menţionat Burduja.
Acesta a felicitat managementul companiei ”pentru viziune şi determinare”.
”Voi rămâne aproape, alături de echipa Ministerului Energiei, pentru a susţine pe deplin dezvoltarea strategică a acestei capabilităţi pentru România”, a afirmat Sebastian Burduja.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro