Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj a fost înzestrat cu echipamente medicale noi. Printre acestea se numără o ambulanță nouă destinată transportului pacienților și 10 termometre medicale profesionale pentru detectarea temperaturii auriculare, achiziționate în beneficiul pacienților spitalului.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Valoarea totală a noilor dotări este de 369.900 de lei, la care se adaugă T.V.A. Aceste achiziții au fost realizate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană câștigat și implementat de Consiliul Județean, având ca scop dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro