Există o ironie fină în modul în care folosim astăzi cuvântul „șomaj”. În vocabularul nostru de business, el evocă cifre, politici economice și neliniște. Însă, dacă săpăm puțin în etimologie, descoperim o rădăcină mult mai umană: francezul chomer își trage seva din grecescul kauma – arșița aceea grea, care oprește lumea în loc. Anticii nu erau „șomeri” în sensul birocratic; erau pur și simplu oameni înțelepți care știau că, sub o anumită temperatură, activitatea umană devine un act inutil de sfidare a naturii.
La Cluj, unde inovația are o viteză care tinde să ignore anotimpurile, am uitat această formă elementară de prudență.
Când canicula se instalează peste Feleac și asfaltul din centru devine un radiator imens, mulți dintre noi continuăm să funcționăm cu aceeași intensitate ca într-o zi de toamnă blândă. Dar poate că ar trebui să ne reamintim de aestas – verile romanilor care înțelegeau că, pentru a păstra forța cetății, trebuie să oferi corpului și minții un „refugiu termic”.
Ultimatum administrativ la Cluj: Proprietarii de terenuri, somați de Prefectură să elimine ambrozia sub amenințarea unor amenzi de până la 20.000 de lei
Pasul decisiv pentru Culoarul de Nord: Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația de 83 de milioane de lei pentru pasajul subteran Oașului – Muncii
Schimbare importantă în transportul metropolitan: Linia M24 își modifică traseul pentru a asigura legătura directă cu noul mall URBANO Shopping & Living
A fugi din agitația orașului spre umbra Făgetului sau a căuta briza dinspre zonele înalte ale județului nu este un abandon al muncii. Este, în esență, un act de management strategic. Într-o economie globală, diferența dintre un profesionist care „arde” și unul care „performează” stă adesea în capacitatea de a recunoaște când e momentul să te retragi.
Nu cred că performanța înseamnă să te lupți cu 35 de grade Celsius într-un birou climatizat artificial. Cred că performanța este să știi să-ți plasezi centrul de comandă acolo unde briza dealurilor transilvănene îți permite să gândești limpede.
În fond, istoria nu a fost scrisă de cei care s-au lăsat devorați de soare, ci de aceia care au înțeles că, în clipele de arșiță, lumea devine transparentă. Că, sub greutatea cerului de amiază, ești nevoit să te oprești și să asculți cum propria ta viață, ca un mecanism gri și complicat, începe să se deșurubeze. Să cauți răcoarea nu e o fugă, ci o retragere în interiorul propriului tău solenoid invizibil, acolo unde poți, pentru o secundă de grație, să nu mai fii un pion în angrenajul mare al lumii, ci doar un martor care privește cum, dincolo de ferestrele orașului, totul se topește, se dizolvă și, într-un final, așteaptă, cuminte, să fie recreat.
Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro
moneybuzz.ro