Polițiștii din Cluj au reținut trei tineri sub suspiciunea de a fi comis mai multe spargeri în comuna Gilău.
Conform investigațiilor desfășurate de polițiști, în perioada 8-24 februarie, trei tineri cu vârste între 17 și 30 de ani, din comuna Gilău, ar fi săvârșit mai multe furturi calificate.
Aceștia sunt suspectați că au intrat în 6 gospodării din localitatea Gilău, de unde au sustras diverse bunuri, precum aparatură electrocasnică, unelte electrice, covoare și biciclete, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 27.000 de lei.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Polițiștii i-au identificat pe cei trei bănuiți, iar până în prezent, jumătate din prejudiciu a fost recuperat.
Pe baza probatoriului administrat, cei trei tineri au fost reținuți, iar în ziua de azi, 2 martie, instanța a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Investigațiile continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro