Statele Unite, Franţa, Germania şi Italia au făcut acest apel la evitarea mulţimii în Turcia şi a locurilor turistice după arderea unui exemplar al Coranului în Suedia şi Danemarca, la manifestaţii antiturceşti.
Ministerul turc de Externe i-a avertizat sâmbătă, în sfaturi de călătorie, pe cetăţenii turci, că există ”niveluri periculoase de intoleranţă religioasă şi de ură în Europa”.
Diplomaţia turcă a dat asigurări, în alt comunicat, că ”recent au avut loc atacuri verbale şi fizice ale unor străini şi acte rasiste în Statele Unite”.
Aceste tensiuni se intensifică, începând din mai, în contextul blocării de către Turcia a extinderii NATO în Suedia şi Finlanda. Ankare cere Stockholmului să extrădeze refugiaţi kurzi, pe care-i consideră terorişti.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre NATO care nu au ratificat în Parlamente aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a Suediei şi Finlandei.
Ungaria urmează să finalizeze ratificarea în februarie.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care vrea să-şi revigoreze susţinerea în rândul bazei sale electorale, în perspectiva alegerilor prezidenţiale prevăzute la jumătatea lui mai în Turcia, a avertizat Suedia să nu mai conteze pe ”susţinerea” sa în vederea aderării la NATO.
Negocierile Ankarei cu cele două ţări nordice au fost suspendate în mod oficial.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro