Seara trecută, patru adolescenți au fost transportați la spital în urma unui accident rutier în care mașina în care se aflau s-a răsturnat. Incidentul a avut loc în zona localității Mica.
„Apelul de urgență a venit în jurul orei 22:15, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, una de la Dej și cealaltă de la Gherla. În accident a fost implicat un singur autoturism, răsturnat pe o parte.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, însă patru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani au fost transportați la spital. Cu toții acuzau diferite dureri și contuzii.
Ulterior, echipajele noastre au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, au declarat pompierii clujeni.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro