Un băiat în vârstă de doar 7 ani a fost implicat într-un accident rutier pe trecerea de pietoni, luni, în jurul orei 13:30, pe strada General Eremia din cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca.
Conform informațiilor preliminare, copilul a fost preluat de către personalul medical și a fost transportat la spital.

Elasticitatea ca amortizor biologic: protejarea forfacelor ultra-fine în pescuitul de competiție

Zilele libere din 2027 și cum îți împarți concediul pe tot anul

Prizonierii propriei gramatici. Ne modelează limba felul în care gândim sau ne limitează ceea ce putem gândi?
„Din primele cercetări a rezultat faptul că un conducător auto, în vârstă de 56 de ani, din județul Cluj, care se deplasa cu un autoturism ar fi accidentat un minor, în vârstă de 7 ani, aflat în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.
Băiatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, declară IPJ Cluj.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro