”În cursul zilei de astăzi, cei doi operatori de distribuţie afectaţi de condiţiile meteo (DELGAZ GRID şi PPC/ENEL) au intervenit cu numeroase echipe pentru remedieri reţele şi realimentare consumatori”, a transmis, duminică seară, Ministerul Energiei.
Sursa citată a precizat că, la Delgaz Grid mai sunt doar 2 localităţi afectate parţial, cu 66 consumatori nealimentaţi.
”Situaţia e mai puţin bună la PPC/ENEL, unde sunt afectate 77 de localităţi şi peste 7.000 de consumatori. Toate indisponibilitaţile sunt la nivelurile de medie şi joasă tensiune. Nu mai sunt linii de 110 kV deteriorate”, au mai transmis oficialii ministerului.
Potrivit acestora, reţeaua de transport nu este afectată.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
”Nu mai sunt centrale eoliene oprite ca urmare a vitezei vântului”, au mai transmis oficialii ministerului, precizând că sistemul este echilibrat, cu aproximativ 200 MW consum mai mare din cauza frigului.
Unitatea 1 Cernavodă este în proces de încărcare.
”Programul a fost întârziat cu cca 2 ore din cauza unor disfuncţionalităti în circuitul termic. Acum funcţionează pe un palier de putere de 500 M”, a mai precizat ministerul.
Anterior, instituţia a anunţat că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro