”Noi m făcut toţi paşii legali, trebuia să lăsăm compania să temine planul de redresare la jumătatea lunii iunie 2022, să aşteptăm rezultatele financiare să le trimită la ASF. Le-am primit în luna august, cu o întârziere de 4 luni şi tot în august le-am primit şi pe cele din 2021, o situaţie unică în istoria ASF.
Pentru noi a fost dificil să evaluăm solvabilitatea companiei pentru că aşteptam datele la sfârşit de aprilie, ele nu au venit”, a spus Ionescu.
Directorul din ASF a precizat că Autoritatea a efectuat 17 controale la Euroins, soldate cu 26 de amenzi. ”Nu toate au fost grave sau foarte grave, două dintre ele au fost la sfârşitul anului 2020, când conducerea executivă fost demisă, directorul general şi cel adjunct, de către Autoritate, pentru că trimiteau bani la companii din grupul Bulgaria, pe o perioadă de timp, acei bani nu mai reveneau, făceau anexe la acele contracte şi aşa se finanţau alte companii din Bulgaria”, a precizat Valentin Ionescu.
El a menţionat că au reuşit prin decizia ASF să întoarcă acei bani şi au făcut şi o plângere penală cu privire la aceste contracte, dar la acel moment ”nu erau motive să trimită compania în faliment pe această situaţie”.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
”Ulterior, pe parcursul anului 2021 am avut controale mai multe, la controlul de la sfârşitul anului s-a constatat că această companie nu raporta toate litigiile, mult mai multe, mii de dosare, nu erau în baza de date.(..) Am reşit să determinăm un număr cât mai exact, am amendat compania cu amenzi istorice de aproape 6 milioane de lei la vremea respectivă”, a arătat Ionescu.
Reprezentantul ASF a precizat că, din declaraţiile companiei, aceştia dau în judecată ASF pentru 500 de milioane de euro. ”Vă daţi seama că toţi colegii mei care am lucrat la această decizie, care are 200 de pagini, este bine documenttă. Autoritatea este cu spatele la perete pentru că ne-am făcut treaba, pentru că am descoperit şi am luat măsuri”, a mai spus el.
Valentin Ionescu a mai spus că ”ASF a câştigat în ultimii doi ani toate procesele cu Euroins”.
”Prevenţia a fost făcută, dar dacă oamenii nu înţeleg, dacă cei care fac aceste lucruri, să se corecteze, ce putem face noi, la Autoritate? Să nu aplicăm legea?”, a afirmat el.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro