Ministerul Dezvoltării finanțează noi investiții, în 7 localități din județul Cluj, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Proiectele, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componenta C10 – Fondul Local din PNRR.
Astfel au fost aprobate proiecte pentru renovarea energetică a sediului Primăriei Cornești((641 mii de lei), renovarea energetică a spitalului din Iara(1,3 milioane de lei), reabilitarea unei clădiri administrative din Negreni(1,2 milioane de lei), modernizarea căminului cultural din comuna Luna(1,2 milioane de lei), reabilitarea școlii din comuna Poieni, satul Morlaca(2,5 milioane de lei) și modernizarea căminului cultural din satul Hodișu-comuna Poieni(1,038 milioane de lei).
În localitatea Hodișu s-a născut și a copilărit actualul ministru al fondurilor europene Marcel Boloș. De altfel, din când în când, duminica, Marcel Boloș obișnuiește să participe la biserica din satul natal pentru a oficial slujba Liturghiei alături de preotul din localitate.

De la scena UNTOLD direct la Liga 1: Cum a rezistat gazonul de pe Cluj Arena după cel mai mare festival din țară

De la un fake news pe TikTok la un atac cu topoare: De ce cer ambulanțierii încadrarea în categoria I de condiții deosebit de periculoase

Împletești o brățară, salvezi un suflet: Atelier caritabil pentru animalele fără stăpân la Biblioteca Județeană din Cluj-Napoca
Tot joi au mai fost aprobate proiectele de reabilitare termică a sediului primăriei din Săcuieu(837 de mii de lei), reabilitarea centrului de tabere din Vișagu-comuna Săcuieu(1,03 milioane de lei) și reabilitarea clădirii Clubului din Valea Ierii(804 mii lei)
La nivel național, pentru Fondul Local, au fost aprobate 110 noi proiecte, în valoare totală de 213.533.983,07 lei, depuse de 81 de autorități locale, pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice (unități medicale, sociale, culturale, de învățământ, administrative) și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro