Sindicatul Liber ROMGAZ anunţă o acţiune de protest pentru ziua de luni, 29 ianuarie.
”Organizarea acestei acţiuni de protest a salariaţilor din S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este faţă de intenţia angajatorului de a micşora salariile de încadrare cu 5,82% şi de a nu prevedea în B.V.C. al anului 2024 sumele aferente adaosurilor, primelor şi indexarea cu rata inflaţiei, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă”, au transmis sindicaliştii.

Mitul de la Bonțida și evadarea din iulie: Electric Castle 2027 deschide porțile timpului la Castelul Bánffy

O nouă zonă de agrement în județul Cluj: Complexul Cultural Recreativ „3 Lacuri” din Câmpia Turzii s-a deschis după o investiție de 10 milioane de euro

Cluj-Napoca, lider absolut în Europa Centrală și de Est: Creștere a PIB-ului de 144%, peste Praga, Varșovia sau Budapesta
Aceştia precizează că vor lua parte 500 de salariaţi, care vor protesta în interiorul şi în exteriorul companiei.
”Biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz speră să aibă un dialog deschis cu toate părţile implicate cu scopul sprijinirii salariaţilor care contribuie nemijlocit la rezultatele deosebite ale societăţii!”, se mai arată în informarea transmisă de sinidcalişti.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro